INTERVIU: Marius Scuta, JLL: Tot mai multe companii străine deschid birouri noi în Bucureşti. Până la finalul anului nu vor mai exista spaţii libere în zona Barbu Văcărescu

Bucureştiul reuşeşte să atragă tot mai multe companii noi, în special pe IT şi servicii, motiv pentru care cea mai mare zonă de birouri din Capitală, Barbu Văcărescu, se va ocupa integral până la finalul anului, este de părere Marius Scuta, National Director, Head of Office Department & Tenant Representation.

Printre cele mai recente intrări pe piaţa locală se numără grupul francez Total, care va înfiinţa un centru de servicii în birourile Landmark sau General Motors, care a închiriat 4.000 mp de birouri în clădirea Skanska C pentru un call-center destinat serviciului OnStar de pe automobilele Opel.

„Până la finalul anului vom mai vedea companii care îşi deschid birouri în România, cu suprafeţe mai mici la început, de 1.000 – 2.000 mp, în trepte. Numai noi avem în lucru două sau trei astfel de proiecte. Nou- veniţii sunt atraşi de oferta bună de pe plan local, de la costuri competitive cu forţa de muncă la calitatea angajaţilor şi pregătirea acestora, la aspecte de natură economică şi socială. Spre exemplu, General Motors dorea să contracteze o suprafaţă mai mică la început, dar după ce a analizat costurile şi proiectul a mărit suprafaţa“, a spus Marius Scuta.

Şeful departamentului de birouri al JLL spune că noile companii care intră pe piaţă, în special cele din IT, sunt interesate de noile proiecte de birouri din zona Orhideea, pe măsură ce concurenţa pentru resursa umană este tot mai dură, iar angajaţii sunt tot mai interesaţi ca pe lângă un salariu competitiv şi locul de muncă să fie cât mai aproape de casă. Spre exemplu, în zona Orhideea se regăsesc atât căminele studenţeşti, cât şi Politehnica, staţia de metrou Grozăveşti şi cea de la Basarab.

„Dacă ne uităm la zona Orhideea, ne uităm la o diferenţă enormă de metri pătraţi între Barbu Văcărescu şi Orhideea, deci nu putem spune că va fi aglomeraţie acolo. Depinde mult de companiile care se vor muta acolo. Spre exemplu, dacă sunt companii din IT, acolo salariile sunt mai mari şi am putea vedea mulţi care ar veni cu maşinile la muncă şi implicit ar pune presiune pe infrastructura rutieră“, explică Marius Scuta. În zona Barbu Văcărescu-Floreasca sunt în prezent 400.000 mp de birouri în care lucrează peste 40.000 de angajaţi, în timp ce în zona Orhideea sunt în construcţie în prezent circa 200.000 mp de birouri.

În condiţiile în care primele clădiri de birouri din zona Orhideea vor fi gata abia în a doua jumătate a anului, The Bridge (faza I) fiind programată pentru luna septembrie, urmată de Orhideea Towers, companiile iau în calcul în continuare birourile din Pipera. „Pentru Dimitrie Pompeiu există în continuare cerere, însă sunt şi cazuri de clienţi care semnează pentru Pipera tocmai pentru că pentru birourile din Orhideea mai trebuie să aştepte. Un astfel de client a fost General Motors, care iniţial era interest de zona de vest, dar AFI nu mai avea spaţiu, iar The Bridge nu este gata“, a subliniat Marius Scuta.

El estimează că birourile din Skanska C urmează a fi închiriate integral în următoarele două luni, în prezent gradul de ocupare fiind de peste 70%.

„Discuţii pe toate spaţiile sunt şi în Globalworth Tower, care cel mai probabil va fi «închis» în următoarele luni. Globalworth Plaza (fostul Nusco Tower) de asemenea, şi până la finalul anului va fi închiriată integral. În acest moment pe Barbu Văcărescu-Floreasca nu mai avem spaţii libere. Anul viitor nu se va livra nimic în acea zonă, ci abia în 2018. Proiectul Equilibrium al Skanska va veni abia în 2019“, explică şeful departamentului de birouri al JLL.

Următorul proiect aşteptat în zona Barbu Văcărescu este cel al NEPI, care pe lângă extinderea mallului Promenada are în plan şi un turn de birouri de peste 30.000 mp.

„Sunt multe companii care şi-au mutat sediul central în Barbu Văcărescu din centru pentru că au redus costul cu chiria de la 18,5 euro/mp spre 15 euro, iar cei 3,5 euro/mp/lunar contează în bugetul unei companii, în timp ce ca imagine şi prezenţă în continuare este foarte bine. Zona de centru rămâne una ok pentru sedii centrale şi IT, dar spaţiile sunt limitate ca dimensiune. Dacă vrei spre exemplu 2.000 mp pe un singur etaj, opţiunile sunt limitate“, explică Marius Scuta.

Printre proiectele din CBD – Central Business District (zona Victoriei-Romană) – în construcţie se numără Landmark (19.000 mp), dezvoltat de Piraeus Bank aproape de Romană şi care va fi gata spre sfârşitul verii şi The Mark (24.000 mp) dezvoltat de

S Immo în zona Buzeşti, aproape de Victoriei şi care va fi gata în trimestrul doi al anului viitor.

„The Mark este un proiect atractiv în centru şi are o locaţie bună cu acces la două staţii de metrou. Ar urma şi proiectul de birouri al Grupului Ţiriac tot în acea zonă, dar care cel mai probabil va fi gata în 2019“, a subliniat Marius Scuta.

În ceea ce priveşte cererea la nivel naţional, şeful departamentului de birouri al JLL spune că sunt companii ce vor să închirieze spaţii inclusiv în oraşe „terţiare“ precum Suceava sau Craiova, însă piaţa din afara Capitalei este în continuare una dominată de antreprenori locali.

„Pe Timişoara, Cluj, Iaşi, avem clienţi în lucru, avem cerere inclusiv pentru Suceava, Craiova. În Craiova se vor construi birouri alături de retail, lângă Electroputere. Şi la Suceava sunt proiecte şi reconversii. Nu prea sunt dezvoltatori care să iasă din Bucureşti şi să meargă în ţară. A fost cazul lui NEPI la Cluj, dar în rest sunt dezvoltatori locali“, a spus Scuta.

Spre exemplu piaţa birourilor din Timişoara este dominată acum de oamenii de afaceri Ovidiu Şandor care dezvoltă proiectul de birouri şi rezidenţial ISHO, Virgil Tornoreanu care dezvoltă Vox Technology Park şi Iulian Dascălu, antreprenorul care dezvoltă birouri atât în Timişoara cât şi în Iaşi.

Contact form

Fill the form

*
*
*
*