JLL asistă GSK în vânzarea ultimei fabrici din România

JLL a reprezentat GSK în tranzacția de vânzare a fabricii Ferrosan din Cluj-Napoca către Hexagon Retail Properties, grup cu capital privat, implicat în proiecte imobiliare și de retail din Cluj-Napoca și București.

Construcția fabricii a fost finalizată în 2015, iar proprietatea este localizată strategic cu acces la drumul european E81 și autostrada A3 și poate fi folosită în scopuri multiple – livrări last-mile, logistică sau depozitare. Spatiul constă într-o clădire separată de birouri de 2000 mp, aproximativ 3800 mp de depozite formate din camere curate, temperatura controlată și aproximativ 12 800 mp de teren.

Procesul de vânzare a durat putin peste 1 an de zile, iar finalizarea lui a fost marcata in luna decembrie 2021.

La nivel global, GSK este unul dintre principalii jucători in domeniul medical și a intrat pe piața din România în urmă cu peste 30 de ani. Fabrica din Cluj a ajuns în portofoliul lor în 2019, în urma unui joint venture la nivel internaţional format alături de Pfizer.

GSK a fost asistată în toate aspectele de ordin juridic ale tranzacției de avocații de la Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL prin echipa formată din Roxana Dudău și Alexandra Siminiceanu, iar Hexagon a fost consiliata legal de casa de avocatura Popovici Nițu Stoica & Asociații (PNSA).

Hexagon a fost reprezentata pe partea de achizitie de compania de brokeraj imobiliar Simon&Partners prin Cristian Simon.

“Piața imobiliară din Cluj-Napoca este într-o continuă dezvoltare, dinamica pieței se schimbă foarte repede, mai ales în zonele limitrofe, unde locațiile industriale au fost ușor ușor absorbite de Rezidențial și Retail. Efortul comun depus a condus la finalizarea cu success a întregului proces în termenul stabilit”, a declarat Valentin Achim, Senior Consultant JLL România.

“Pentru Hexagon, achizitia la finele anului 2021 a imobilului din Cluj-Napoca detinut de Ferrosan, a fost motivata in primul rand de intentia de diversificare a investitiilor prin dezvoltarea in cadrul grupului a componentei de retail. Avem in vedere asigurarea dezvoltarii unui format de retail axat pe oferirea unui mix de servicii si facilitati personalizat zonelor rezidentiale care sunt in expansiune in proximitate.

Hexagon sustine dezvoltarea urbana a Municipiului Cluj-Napoca si vine in intampinarea dorintelor locuitorilor pentru servicii imediate prin dezvoltarea acestei zone de retail cu spatii verzi si locuri de parcare. “, a declarat Florin Mariș, CEO Hexagon.

Share article

Contact form

Fill the form

*
*
*
*